propuneri: cel mai bun inceput de roman

astept raspunsurile voastre la comentarii. gracias.

werewolves hunting undeva in Apuseni.

"i'm good. i'm gone." lykke li

***

Calcand pe cacareze de sobolan, Nol urca in fuga pe scara metalica de serviciu. Mansarda pe care o inchiriase se afla intr’un gang intre doua cladiri vechi, chiar in centru. La parter existau doua bodegi de proasta calitate, magazinul de bijuterii al unui arab cu afaceri cam dubioase si’un club de curand deschis unde se imbulzea cam in fiecare seara tineretul decadent. Din cauza betivilor si a oamenilor strazii care se aciuiau pe langa gurile de canalizare gangul duhnea vesnic a pisat. La mezanin exista o terasa in forma de U cu sarme agatate aerian pe deasupra de’o parte si de cealalta unde vecinii isi atarnau boarfele la uscat ca'n mahalalele siciliene. Era o vecinatate mai mult insalubra decat pitoreasca. Printre cei care locuiau la mezanin se numara si senior Perluci a carui usa crapata si scorojita se afla chiar vis-a-vis de apartamentul cu 4 camere al grasutei madame Flossie Mayberry care se credea actrita. In tinerete madame Flossie avusese un scurt numar de musical intr’o trupa de circari ambulanti cu care colindase aproape intreaga Europa si’n anumite zile inca se mai incapatana sa cante la vioara, acompanianandu’se din cand in cand c’o voce sparta si stridenta care alunga porumbeii de sub stresini si innebunea toti cateii din cartier. Vecinii suspectau ca madama ar fi condus un fel de bordel ilicit in propriul apartament. Avea vreo 3 fetiscane pe care le tinea in gazda, studente, zicea ea dar adevarul parea sa fie altul. Nol se intalnise deseori pe scari cu tot felul de derbedei indoielnici si mereu beti care uneori faceau scandal batand cu pumnii si picioarele in usile tuturor. Vecinii chemasera chiar si politia de cateva ori dar madame Flossie scapase basma curata. In ziua aia Nol o gasi pe agitandu’se pe coridor imbracata’ntr‘un capot de casa cu flori mari colorate si tinand in mana un prosop ud si’o lumanare ornamentala rosie.

"Moare senior Perluci", ii striga ea pierzandu’se in apartamentul inscriptionat cu numarul 5 in tocul de deasupra usii.

Cu cateva zile inainte ca toate astea sa se fi intamplat Nol ar fi dat putina importanta incidentului. Ar fi spus o rugaciune inconsistenta pentru sufletul pervers al peruchierului si ar fi participat poate la cheta pentru coroana ticluind un anunt din partea vecinilor de pe scara.

Acum insa se grabi sa intre in camera unde Perluci urma sa’si dea ultima suflare. In fata lui preotul citea din cartea groasa de rugaciuni si agita cadelnita cu aghiasma prin incapere. Intins pe pat, corpul burduhanos si inert al peruchierului zacea nemiscat sub cearsaf lasand sa se intrevada in afara bretelele unui maieu patat si rufos atarnand peste o pereche de umeri flescaiti si luciosi. Din fata rotunda ca o mamaliga doi ochi bulbucati inaltau o privire fixa in tavan. Prin gura larg deschisa un horcait inuman se strecura in odaie. Tabloul era de’a dreptul scarbos si Nol astepta ca preotul sa termine de citit maslul inainte de’a se repezi spre muribund tipand aproape isteric.

"Senior Perluci, peruca mea unde e? Ai terminat’o ?" Ii apuca mana grasuta si galbena ca ceara si sentimentul atingerii celui aproape mort ii schimonosi un rictus pe fata. Perluci horcai parca mai apasat.

"Nu muri senior Perluci", se puse pe jelit madame Flossie. "Daca vrei iti cant ceva !" Imediat incepu sa scoata din gatlej niste sunete care sunau la fel de fals ca de obicei.

"Inceteaza", se trezi Nol zborsindu’se la ea in timp ce rascolea furibund prin incapere.

"Va rog nu fiti crud", se isteriza sufletul sensibil a lui madame Flossie izbucnind in lacrimi.

Vestea ca Perluci agoniza si avea sa’si dea sufletul in curand se raspandise in tot imobilul mai ceva ca gandacii de bucatarie si vecinii incepura sa se adune pe coridor imbulzindu’se pe scarile subrede. Cativa intelegand ca’i rost, se apucasera de scotocit cu tupeu prin odaia intesata de un miros intepator de aracet si jeg.

"Afara betivanilor!" urla la ei madame Flossie troznindu’i din cand in cand cu prosopul ud peste fete in timp ce’n mana cealalta se straduia sa tina'n echilibru lumanarea aprinsa. Agitandu'se de la un capat la altul al coridorului si troznindu'i pe betivani in stanga si'n dreapta facu un gest cam brusc astfel ca nodul cordonului care’i tinea inchis halatul se desfacu si pentru cateva clipe madame Flossie aparu in prag intr’un furou scurt roz si transparent prin care se puteau ghici tronand pe sanii masivi si decazuti doua sfarcuri uriase cafenii. Pe sub dantela furoului undeva intre pulpele voluminoase trecute de prima tinerete se zbenguia in voie o ditai claia nebarbierita si roscovana.

"Fir’ati ai dreacului", ii suduia de zor madama pe cei cativa betivani care profitand, apucasera s’o ciupeasca de nuri fara sa le pese de prezenta preotului in odaie sau a sarmanului care'si istovea existenta chiar in acel moment.

Ca sa restabileasca oarecum linistea preotul reusi s'o infasoare in halat pe madame Flossie si s'o impinga afara din odaie. Profitand de absenta matroanei, Nol se apropie din nou de muribund.

"Batran egoist unde ai pus’o, ha ?" se zborsi la el cat il tinu gura si aproape ca’l zgaltai apucandu’l de umeri.

Pentru o clipa, Perluci paru sa redevina pe pamant si cu o ultima sfortare indrepta degetul catre un sifonier din partea opusa a camerei apoi trase un vant si’si dadu sufletul.

"Dumnezeu sa’l ierte !" se pusera vecinele pe jelit.

Nol cotrobai printre vechiturile din dulap si gasind ceea ce cauta, rasufla usurat. Indesa peruca in san si se strecura afara pe culoar trecand pe langa preotul care intins peste obrajii imbujorati ai lui madame Flossie ii soptea ceva la ureche. In timp ce cobora val-vartej scarile i se paru ca’i aude pe cei doi chicotind, dar asta deja era un aspect care nu’l mai privea. Senior Perluci se dovedise pana la urma un libidinos de treaba, dar chiar si asa Nol stia ca n’o sa’i regrete prea mult disparitia.

(va urma - cartea lui Nol, fragmente )

cartea lui Nol - (cand "fontele" o iau razna)

***

Vizitele zilnice la Orsad devenisera aproape un ritual. Gasise un drum, care cobora pe langa moschee printre tufisurile uscate de fenzliana si ajungea direct pe plaja inghetata. Ii placea sa traverseze intinsul pustiu nisipos si solidificat incrustat cu urme de scoici violacee si ierburi de mare zgrumturoase si rosietice. Aerul rece purtat de marea intunecata la tarm ii izbea fata ca un catarg scapat din chingi. Calca peste un morman de stridii goale si brusc se gandi la vara. Plaja era locul preferat in noptile uscate si toride. Dupa ce se retrageau turistii copii negriciosi tragand dupa ei saci imensi de plastic, adunau gunoaiele imprastiate la intamplare, cu tepe lungi de fier. II placea sa’si cumpere de pe faleza cate o portie de mate de vita bine prajite si sa coboare sa’si ia cina pe malul marii, privindu’i curatand plaja in lumina lunii. Intr’una din serile acelei veri o cunoscuse pe Lola.

***

Ursef Durgut, turcul mut cu ochii albastri isi agata salvarii pe gardul curtii, nepasator.

Vazuta dinspre mare asezarea parea ca se ridica direct din coasta dealului. Construita in jurul unui catarg inalt si alb, semana cu o corabie ramasa agatata pe varful falezei dupa retragerea apelor. Acoperisul camuflat cu dale ondulate argintii sclipea in amurg ca solzii unui peste urias. Nol se agata cu mainile de smocurile uscate de vegetatie catarandu’se spre casa alba, cu obloanele rosii, inchise. Vantul se dezlantuise suierand amenintator in timp ce valurile se napusteau sinucigase ca niste balene, esuand la mal. Era gata sa sara pe terasa cand un glont ii suiera pe la ureche. Un milimetru mai la dreapta si i’ar fi despicat teasta.

- Om bun, striga Nol disperat.

Mirosul de mare il ajunsese din urma ca un catelus.

Orsad ii aparu in fata invartind in maini o pusca ruginita.

- Da’ ce credeai ca te execut, se ratoi el, trageam dupa pescarusi. Ursef n’a prins nici macar o coada de peste azi degeaba l’am trimis in larg. asa un chef de gratar aveam, mmm... inghiti el in sec. - Ti’ar placea o supa de rapane ? continua el.

Nol parea cu mintea in alta parte.

-Ai un pat si pentru mine in seara asta, intreba in loc de raspuns.

- Maine-poimane ai sa vrei sa te muti cu totul la mine, chicoti Orsad.

Batu din palme si’n loc de Na Kanesha, de data asta aparu Ursef. Il indruma din gesturi sa pregateasca camera de oaspeti si se’ntoarse apoi spre Nol.

- Dar tu de unde vii la ora asta ? te’asteptasem mult mai devreme.

N’apucase sa’i povesteasca inca de Lola Whaley iar de Sophie Gramma habar n’avusese nici el pana in dimineata asta. De fapt ei doi abia se regasisera de 10 zile. Discutiile zilnice pe care le aveau erau mai mult generale si nici Orsad nu’i pusese niciodata intrebari. Dar nici nu venea la el ca la biserica. Vorbeau mai mult despre radio, despre criza, despre prezent in general. Legatura cu trecutul plutea intre ei ca fantoma unei legende.

- Un blestemat de pescarus tot da tarcoale bazinului in care tinem obletii vii pentru pescuit. acum o saptamana ni i’a mancat pe toti... in seara asta eram cat pe ce sa’i vin de hac.

- e acelasi ? intreba Nol nedumerit

- da, da, pramatia, il recunosc deja. are ciocul mai negricios, tesit si putin spart pesemne de la vreo incaierare.

Lui Nol i se paru curios dar nu comenta. Intrara in casa. Na Kanesha motaia langa semineu acoperita c’un pled moale si galben. Se trezi brusc cand cei doi intrara in incapere si le zambi buimaca. Arata mai incercanata decat de obicei.

- E bortoasa, comenta Orsad vesel.

Asta era intr’adevar neasteptat. Nol incerca sa’si inchipuie cum ar putea arata progenitura zamislita de’o turcoaica svelta si’un irlandez roscovan si pitic. Daca ar fi ales ADN’ul care trebuia, rezultatul ar fi putut fi unul de’a dreptul interesant, gandi el. Isi controla pagerul agatat la centura. Cei de la spital urmau sa’l anunte daca starea Lolei s’ar fi inrautatit. Spre satisfactia lui, pagerul era inca virgin.

Se scuza in fata gazdelor si se retrase in camaruta ce dadea inspre mare si mirosea a mucegai. Umezeala se strecurase pe sub var, in pereti. Asa sunt toate casele de la mare au peretii cotropiti, gandi.

Privi o vreme apusul dupa care scoase jurnalul din traista si incepu sa citeasca.

(va urma)

agenda 21

teoria conspiratiei

my first moleskine: not-doing-it

puturosul lua forma de cal alb. in prima secunda ii crescura aripi. in a doua secunda copitele'i se transformara in turturi de cristal.

vocea lolei whaley, tuguiata si cristalina, isi lua zborul de langa mine cu fiecare cuvant pe care'l pronunta. inchis in paharul meu de becherovka original o auzeam ca prin vis. incepusem sa ma'ntreb daca nu cumva halucinam si daca nu cumva lola si povestea ei erau de fapt prezente doar la mine'n cap.
-hai sa plecam de'aici, m'am auzit tipand, prinzand'o brutal de cot.
-dar Nol, ceilalti nici n'au ajuns, se razvrati ea.
bolborosind anapoda am imbrancit'o spre iesire. let's go! gerul brutal de afara ma limpezi mai repede decat mi'as fi dorit. lola aproape ca alerga in urma mea incercand sa tina pasul. o auzeam scancind, fara sa'mi pese. nici orasului nu'i pasa de mine. arogant si luxos cu vitrinele puternic luminate ma ignora sfidator. aproape ca'mi doream un acces de furie. aveam chef sa ma cert definitiv cu lola sau macar sa sparg o vitrina cu moaca vreunui trecator. planul perfect al unei nopti de ianuarie.

fara sa ma uit indarat am cotit'o pe'o strada laterala. aveam senzatia ca trebuie sa ma pierd departe de lumina stridenta a unui oras fals care ma facea agresiv. imi placea sa bantui in nestire pe stradutele laturalnice, furisandu'ma prin mirosul de ger amestecat cu fum, pe langa zidurile scorojite ale caselor mici si cochete, ghicind viata de dincolo de perdele.
prostiile patetice ale lolei, jocul ei seducator si fragilitatea pe care'o afisa uneori ma scoteau pur si simplu din minti. in fata frumusetii ei ma simteam invins. si'o uram pentru asta. categoric c'o uram. avea momente cand se uita in ochii mei si stia. lipsa ei de reactie ma infuria si mai tare.
-iar esti intr'una din zilele alea ale tale, cand esti weird si te comporti ca un freak, ma alinta. iar mie imi venea s'o strang de gat. bad news sweetie, freaks talk back! dar nu faceam nimic. in cel mai rau caz m'apucam sa urlu din senin si dispaream cateva zile de acasa. imi doream sa se imbolnaveasca de grija mea, sau, si mai bine, sa'mi dea un sut in koeur si sa ma lase prada angoaselor mele de cacat. cu'o jumatate de veac in urma, cand inca o mai iubeam, visam sa ma intorc la ea in genunchi si s'o implor, printre hohote, sa ma primeasca inapoi. de fiecare data insa, cand ma'ntorceam spasit acasa, o gaseam cu ochii incercanati, zambindu'mi. cu ultima farama de decenta de care mai era in stare imi pregatea o ceasca de cacao fierbinte, preferata mea, si'n cateva minute totul era uitat. ingropat. ca si cum nimic nu s'ar fi intamplat, ne zbenghuiam in familiara noastra rutina. devenisem mecanici, mereu in acelasi fel si lumea ne permitea sa putrezim. timpul ne sfasia orgoliile iar obisnuinta aproape ca ne depasise instinctul de supravietuire. eram pe moarte sau ma inselam? murisem deja?
-poti sa'mi spui despre ce dracului e vorba de data asta, Nol?
candva, vocea ei schimbase lumea. acum devenise un dar dureros. n'o mai suportam.
inainte s'o iau la fuga imi venea sa ma'ntorc si sa'i urlu in fata: despre tine e vorba, tarfa! despre tine si despre studentasul ala de 27 de ani, Odis Jaramillo, pe care mi'l tot vari pe gat in ultima vreme. as fi vrut s'o ingenunchez pentru totdeauna, dar vremea confruntarii nu sosise tocmai. eram inca vii. cineva acolo sus ne cruta, indemnandu'ne la lupta.
nu'mi venea sa ma gandesc la nimic. tragand'o dupa mine ca un nebun, alergam pe strazi incercand sa ucid balaurul care'si crestea zecile de capete la mine prin vene. de sus, luna ne zambea, rotunda si alba.

***

Orsad statea cocotat in varful unei caramizi ca un paianjen urias. arata ca un steag portocaliu infipt pe'o culme nedescoperita. isi construise in camaruta de zi un lant de zid din caramida care urca in diagonala pe peretele propriu-zis pana in coltul de sus al ferestrei. era ca si cum un al doilea zid crescuse ca o iedera de piatra pe tencuiala alba, originala. ma imbia zambitor, aratandu'si gingiile rozalii pistruiate si dintii albi insirati perfect, la un ceai de mere cu scortisoara.
cand incepusem aceasta calatorie niciunul dintre noi nu stia ca vom ajunge aici. ba mai mult, nu ma gandisem niciodata ca |O|rsad s'ar putea casatori. si iata'l acum, in fata mea, catarat pe coltul lui de zid, in halat de casa bleumarin pufaind linistit din narghilea. dupa moartea tatalui meu hotarasem brusc sa inchid Lansfield Publishing House sine die si sa ma'mbarc intr'o calatorie prin toata Europa parasindu'l si pe el ca pe toti ceilalti din cercul meu de prieteni. habar n'aveam ca nici un an mai tarziu aveam sa'l gasesc in mahalaua asta uitata de lume, fericit si iubind'o pe Na Kanesha, turcoaica oachesa si nurlie care tocmai ne servise ceaiul.
-ei bine? ma iscodi Orsad, tot razvratit? chicoti, batand de doua ori din palme. capul cret a lui Na Kanesha aparu de dupa usa. era smeada si destul de frageda, de statura potrivita dar chiar si asa mult mai inalta decat piticul de Orsad. aseza in fata mea, pe'o masuta joasa de lemn negru incrustata cu modele turcesti, o tava plina cu fructe zaharisite, migdale si rahat proaspat in mai multe culori.
-si'o carafa de cvas rece, urla dupa ea Orsad.
-nu vrei sa cobori de'acolo? o sa'mi sucesc gatul daca stau asa.
-ei bine, dragul meu, acolo jos e infernul. sunt poftele si tentatiile unei lumi prea increzatoare... incetul cu incetul lumea a degenerat in vulgaritate si’a devenit un loc brutal si fara nimic nobil. un soi de morala depasita mai palpaie in societate oprindu’ne de la haosul total, dar mai mult decat atat, nu exista nimic. ascensiunea la cer a ramas mai mult o poveste pentru micuti iar accesul la paradis mai mult o reabilitare personala. daca facem un pact si ne asiguram ca nu suntem nici diavoli nici buni dumnezei, aparent n-avem de ce sa ne temem. putem duce in continuare aceasi existenta ambigua.
in timp ce'l ascultam pe Orsad batand campii despre decaderea emotiei umane si alte revelatii dinspre piata razbatea un sunet ciudat.

(va urma)

the most exciting thing is not-doing-it. if you fall in love with someone and never do it, it's much more exciting (the philosophy of andy warhol)

"21-22 martie de la 9:00 pana la 18:00, unitatea 104, str 1 Decembrie, frizeria gheza, langa restaurantl medieval. CUMPARAM PAR. mai scump ca altii natural de la 25 cm sur, vopsit de la 45 cm. plata conform lungimii si tarifelor. in alte zile va rugam sa nu ne deranjati."

Perluci radea zgomotos cu dintii transparenti cat toata gura. in zilele lui bune semana cu madame Flossie Mayberry, patachina de la mezanin botoxata din cap pana'n picioare si cu ifose de frantuzina lumiere. cu capul mic, ras si rotund ca un ghem, cu urechile zbarcite crescute in exces si c'un ras suierator care'l apuca in fiecare dupa amiaza fix la 5 pm ca o pendula hodorogita, pot sa spun fara sa'l nedreptatesc in vreun fel, c'avea darul innascut sa te scoata din sarite. mai ales daca la ora aia incercai sa meditezi sau sa urinezi cu buna stiinta minute in sir prin ferestruica deschisa tinandu'ti respiratia asa cum m'apucase pe mine in ziua aia torida de vara. in timp ce eu imi slobozeam urina 3 etaje pana la parter, spre disperarea vecinilor din curtea interioara care trebuiau sa suporte pe langa duhoarea motanilor necastrati si abordarea mea je m'enfischista asupra vietii, Perluci, peruchierul afemeiat si libidinos, isi libera semintia de scapet intr'un ras animalic ce devenea pe zi ce trece mai asurzitor. de parca stia ca peste 5 zile avea sa'si de'a duhul. dar sa nu anticipam. din chichineata mea de mansarda, 10x10 ultracentral, stand un peu aplecat de spate ca sa'ncap cu toti cei 1.93m ai mei in buda amplasata la comun pe coridor, aprofundam revelatia pe care'o avusesem cateva minute mai devreme despre viata in general. daca'mi acordati un moment o sa va explic teoria care ma lovise in moalele capului mai tare decat toropeala acelei amiezi. mai ales ca initial n'avusesem intentia sa urinez prin ferestruica dar cum vecinii blocasera iar buda cu'o yala noua iar eu n'aveam nici chef si nici vreme s'o sparg in urgenta momentului creator care pusese stapanire pe mine aproape din senin, n'am avut incotro decat sa deschid gemuletul larg si sa ma las prada momentului de ... usurare si visare. viata e ca o autostrada aglomerata si fara limita de viteza. circuli linistit cand zbang! ceva se'ntampla si esti obligat sa iei primul exit trezindu'te din senin in cu totul alta directie decat cea initiala in care te indreptai. asta in cel mai bun caz cand zbang'ul nu e unul mortal. un caz la fiecare 5 secunde este so watch it!, gandeam cand brusc rasul orgasmic si isteric al lui senior Perluci ma izbi intre organe. mi'l si imaginam cu chelia asudata si vergeturile tremurandu'i pe burta, frecandu'si'o'n interiorul ultimei lui creatii: o peruca blonda sau roscata, creata sau tocmai intinsa cu placa pe care avea s'o poarte in seara aia la nu stiu ce coctail sofisticat vreo madama zbarcita si boita strident, cu portofelul umflat si podoaba capilara lipsa.
indignarea se fixa in mine la locul sau obisnuit si amestecul prezentului cu viitorul deveni inevitabil. o asemenea masina nu poate fi decat ultimul model bugatti, mai apuca mintea sa'mi dicteze dar pentru numele lui dumnezeu, momentul trecuse iar eu aveam nevoie de'o peruca pentru Lola!

atac disperat - scurt metraj

"minciunile nu circula separat. minciunile umbla in turma. in turme organizate. minciunile se constituie in sistem. exista multe astfel de sisteme. minciuna reprezinta mediul natural al omului... omul se naste si moare printre minciuni, printre diferite minciuni, minciuni apartinand unor sisteme variate ale minciunii. ele ne chinuie si ne inseala, ne irita si ne induc in eroare. caile vietii noastre se intretaie mereu cu ele. sistemele minciunii functioneaza in viata noastra particulara si in viata noastra intelectuala, in viata noastra artistica si in cea publica. unele dintre ele se sustin si se completeaza reciproc altele se iau la intrecere. acest lucru e valabil pentru orice loc de pe pamant. sunt multe locuri pe pamant. in fiecare dintre ele, sistemele si relatiile reciproce ale acestora sunt diferite. [...] sistemele minciunii sunt revendicate de raul dezlantuit, rabufnit si asociat cu forta, prin sistemele minciunii se apara slabiciunea galagioasa si speriata; chiar si binele, atunci cand se afla in situatii critice, isi cultiva propriile sisteme miniaturale ale minciunii. exista sisteme ale minciunii fragmentare, sectoriale, limitate, cuprinzand doar diferite domenii ale vietii, segmente izolate ale lumii. si exista sisteme ale minciunii totale, mari, cuprinzand intreaga realitate. exista sisteme ale minciunii la care omul adera de bunavoie, de care poate fugi atunci cand doreste. si exista sisteme ale minciunii ce'l invaluie pe om cu forta si de care se poate elibera doar printr'o evadare nebuna sau printr'un atac disperat." (Piotr Werzbicki - structura minciunii, Nemira 1987)

orice loc de pe pamant. exterior. noapte. stradute intortocheate printre cladiri.

inculpatul Traicio Kostov alearga printre blocuri. o patrula de politisti cu caini alearga dupa el.

camera urmareste cele doua fugi. din cauza strazilor labirintice avem senzatia la un moment dat ca Traicio Kostov alearga dupa politisti si nu invers.

Kostov ajunge intr'o fundatura, la un gard de sarma. politistii il someaza dar el nu se opreste si incearca sa sara gardul. politistii trag. Kostov cade.

Muzica:

Creditele de sfarsit
...............................................
"anul 1959"
"anul 2059"

6 saptamani 1/2

------> de ce'am lipsit

scurt metraj

"All that one desires is here".

EXTERIOR. ZI. ULITA SATULUI.

Shirely Enamorado spargea seminte de struguri intre dinti cand pe strada prafoasa ce cotea dinspre mare se napusti intr'o goana aiuristica si periculoasa un tap durduliu tragand dupa el o funie intesata de ciulini. gonise inspre sat ca eroul de la marathon si'acum statea sa'si dea duhul impleticindu'se'n loc cu limba plina de spume atarnandu'i hidoasa in colbul drumului. de cealalta parte a strazii, cativa sateni adunati in umbra portilor rasfoiau lenes ziarele de alaltaieri savurand din compotul de piersici cu gheata fara sa se sinchiseasca de efortul bietului animal mai mult mort decat viu. ba mai mult 3 dulai simtind ca'i rost, incoltisera biata lighioana si erau la un pas de'a se repezi si'a curma si ultima suflare ce mai palpaia in barbia indraznetului intrus ce sparsese linistea acelei amiezi. dupa ce colbul ridicat se mai risipi, Enamorado zari pe funia incalcita de gatul tapului, printre balarii, un petec rosu aprins. scuipa samburii din gura la vreo cinci metri distanta si apropiindu'se usurel de animalul aproape lesinat incepu sa ranjeasca invartind intre degete o pereche minuscula de tanga rosii. ii ridica cu doua degete deasupra capului si incepu sa danseze ca un nebun in jurul tapului ametit cazut pe labele din fata.